La Pasti

     de George Topârceanu


    Astăzi în sufragerie
    Dormitau pe-o farfurie,
    Necăjite si mânjite,
    Zece ouă înrosite.
   Un ou alb, abia ouat,
   Cu mirare le-a-ntrebat:
   - Ce vă este, frătioare,
   - Ce vă doare?
    Nu vă ninge, nu vă plouă,
    Stati gătite-n haină nouă,
    Parcă, Dumnezeu mă ierte,
     N-ati fi ouă…
  - Suntem fierte!
    Zise-un ou rotund si fraise
    Lânga pasca cu orez.
    Si schimbindu-si brusc alura,
    Toate-au început cu gura:
   - Pân’la urmă tot nu scap!
   - Ne găteste de paradă.
   - Ne ciocneste cap în cap
    Si ne zvârle coaja-n stradă…
   - Ce rusine!
   - Ce dezastru!
   - Preferam să fiu omletă!
   - Eu, de m-ar fi dat la closcă,
    As fi scos un pui albastru…
   - Si eu unul violet…
   - Eu, mai bine-ar fi să tac:
    Asa galben sunt, că-mi vine
    Să-mi închipui că pe mine
    M-a ouat un cozonac!…

Perceptie

Cum e cand cantaresti suflare si materia intreaga in jur te copleseste? Cum e sa porti
o mare carapace protectoare ?
Mananci, respiri, transpiri si intinzi mana sub forma de salut colegului din dreapta ta.

Pasesti furis, zambesti in coltul gurii, dispari, te intorci, te intrebi "de ce?"
In complicatu-i calcul,
Patina timpului nu-ti simte pasul.

Tot luciul apei se zbate-n ochiul tau si briza iti mangaie obrazul,
Privesti adanc, imi tulburi fluturii din pantec.
Inchid ochii si-i deschid cu teama...suflet langa mine.

De amuzament..."Farsa zilei de 5 ianuarie!"

     In metrou de dimineata cu bluza in anchior, pullover cu blanita si hainuta. Salul infasurat de doua ori dupa gat cu colturile incrucisate prinse de bretelele sutienului, nu cumva sa raman cu pieptul in vant. Stransoarea hainelor ma face sa ma simt copil, ca atunci cand ma infasura mama …sa nu cumva sa racesc, friguroasa fiind.
     Pe peronul de la unirii, un domn prezentabil, bire aranjat la prima scanare. De la gat in sus- splendoare. Parul negru, lungut pana la umeri, ochii- un verde inchis, sprancene groase arcuite si spre coada se subtiau. Barbia ferma si buzele conturate sa atinga perfectiunea. Usor neglijat , probabil nebarbierit de 2 zile…in ansamblu, un Dorian Gray.
Normal ca la asa exemplar ochii mei aveau o singura traiectorie…cam ca tampa...dar ce conteaza, macar merita. Isi indreapta privirea, verdele era parca mai intens, ma fastacesc, doar sunt femeie. Incerc sa fixez bara de la metrou caci deja m-a vazut ca ma uit ca la piese de muzeu.
La coborare folosesc coada ochiului pentru a cauta minunea in locul unde stiam ca este. Era acolo. Coboara ..cobor. Isi pune haina, pana si gesturile erau marete. In clipa urmatoare - se taie respiratia.
Pe mana stralucea o mare verigheta aurie.

Incearca s-o gasesti!

Ce e dragostea?
Rasaritul soarelui in varf de munte
O noua culoare in curcubeu
Neastampar, dorinta de-a cunoaste.

Ce e dragostea?
Intreba sticletele, raul si floarea
Fara traseu, mergi inainte
Fara porti, aceasta e calea.

Ce e dragostea?
O fereastra spre iluzie
Deschide-o, priveste cu inima
Fara frica, n-ai sa cazi!

Dragostea …
Ca tot ce-i frumos, nu se explica
Un refugiu, lacasul unui visator
Un posibil cantaret, poet fara replica.

Si in cele din urma…
Ajungi sa intelegi cum de iubesti!
Nu mai ai timp sa cauti inceputul
Acum e momentul…incearca s-o gasesti.

Cei "intunecati"...

Siluete filiforme ce-n balans isi misca ritmul
Sora si frate au mare si vantul
Au mama amagiea si tata turbarea

Sunt multi, sunt printre noi
Si par tristi de la distanta
Dar cand te apropii si vezi ochii
Ramai cu hau in loc de gand

Si te infiori si te framanti
De parca a fost divin ce te-a atins
Privesti oglinda, nu te vezi
Si ochii sunt de-un negru pal
Doar o iluzie a ce-ai fost

nu-i privi in ochi pe cei intunecati

Forgive Me, I Am Not Satan, I Am Mary Just Like You

Dor!?

Dor? Mi dor! Ti dor?

Mi dor sa tac.
Mi dor de-o banca uda noaptea-n parc.
Mi dor de-o runa aruncata-n lac
Ti dor de-un fir de par lipit cu ceara
Ti dor de-o rana sa te doara
Ti dor? Zboara!

Emotii in trecerea anilor...

          Ziceam mai jos undeva de bagaj de valori, de cutie, de moral, de etic si de completarea tuturor cu experienta. Ce-i drept nu toate experientele noastre sunt placute, dar si din cele mai putin placute invatam cate ceva.
         Dar ce ne facem daca unele ne coplesesc, ne fac sa tremure genunchii chiar si dupa mult timp de la intamplarea lor. Daca nu e asa cum face somnul, sa ajute memoria sa fie selectiva? Sunt unii dintre noi care raman ancorati in trecut si pretuiesc clipe abia dupa ce-au fost scurse. Si iar o experienta capitala pentru ei si iar timp de meditat. Si nu ma refer aici la o viata traita din amintiri. Ma refer la acele pusee, acele varfuri care daca pui degetul inteapa sufeletul oricand. De aici mai departe ne bifurcam, ori ne ungem cu toate alifiile, ori devenim foarte vulnerabili si atenti la detalii, reactionam de cele mai multe ori in situatii sensibile, fara autocontrol. (spunea cineva si la momentul respectiv nu intelegeam "sociologii ajung sa clasifice, sa imparta si sa categoriseasca tot ce intalnesc ").

        Licarirea din ochi este sporadica si noi ca vietuitoare suntem pasageri. Dar constiinta?! Dar sufletul?! Dar eu-l?! Pe ele ajungem la un moment dat sa le dam o defragmentare? un refresh? Reusim sa le spalam cu aghiazma s-o luam cu fruntea lina si cu licarirea iar la cutreierat strazile vietii? Reusim sa nu mai comparam prezentul cu trecutul si sa plecam cu pielea de bebelus spre un alt Nou? Si nu ma refer musai la marea trecere ci de la o etapa a existentei la alta.  Spre exemplu un barbat are o revelatie pentru restul vietii alaturi de o femeie. Pana la acel moment a zburaTACIT de la o floare la alta si brusc o viata noua, o familie, responsabilitati. Reuseste acest barbat sa se detaseze de ce-a trait, simtit si adulmecat pana la acel moment? In acelasi exemplu putem inlocui cu succes barbatul cu femeia.
        Nu ramane oare nimic care sa ne faca sa tresarim ulterior?  Ma intreb oare daca nu cumva obosim. Daca ne risipim? Daca ne epuizam? Avem fiecare ca entitate atat e mult de oferit celorlalti. Si facem asta din plin, de fiecare data crezand ca acolo dam tot. Avem puterea oare de a ne regenera? Mai putem fi capabili de-o emotie si mai mare care s-o detroneze pe anterioara?

.........................

the colours of grey