Dor? Mi dor! Ti dor?
Mi dor sa tac.
Mi dor de-o banca uda noaptea-n parc.
Mi dor de-o runa aruncata-n lac
Ti dor de-un fir de par lipit cu ceara
Ti dor de-o rana sa te doara
Ti dor? Zboara!
vineri, 19 noiembrie 2010
miercuri, 17 noiembrie 2010
Emotii in trecerea anilor...
Ziceam mai jos undeva de bagaj de valori, de cutie, de moral, de etic si de completarea tuturor cu experienta. Ce-i drept nu toate experientele noastre sunt placute, dar si din cele mai putin placute invatam cate ceva.
Dar ce ne facem daca unele ne coplesesc, ne fac sa tremure genunchii chiar si dupa mult timp de la intamplarea lor. Daca nu e asa cum face somnul, sa ajute memoria sa fie selectiva? Sunt unii dintre noi care raman ancorati in trecut si pretuiesc clipe abia dupa ce-au fost scurse. Si iar o experienta capitala pentru ei si iar timp de meditat. Si nu ma refer aici la o viata traita din amintiri. Ma refer la acele pusee, acele varfuri care daca pui degetul inteapa sufeletul oricand. De aici mai departe ne bifurcam, ori ne ungem cu toate alifiile, ori devenim foarte vulnerabili si atenti la detalii, reactionam de cele mai multe ori in situatii sensibile, fara autocontrol. (spunea cineva si la momentul respectiv nu intelegeam "sociologii ajung sa clasifice, sa imparta si sa categoriseasca tot ce intalnesc ").
Licarirea din ochi este sporadica si noi ca vietuitoare suntem pasageri. Dar constiinta?! Dar sufletul?! Dar eu-l?! Pe ele ajungem la un moment dat sa le dam o defragmentare? un refresh? Reusim sa le spalam cu aghiazma s-o luam cu fruntea lina si cu licarirea iar la cutreierat strazile vietii? Reusim sa nu mai comparam prezentul cu trecutul si sa plecam cu pielea de bebelus spre un alt Nou? Si nu ma refer musai la marea trecere ci de la o etapa a existentei la alta. Spre exemplu un barbat are o revelatie pentru restul vietii alaturi de o femeie. Pana la acel moment a zburaTACIT de la o floare la alta si brusc o viata noua, o familie, responsabilitati. Reuseste acest barbat sa se detaseze de ce-a trait, simtit si adulmecat pana la acel moment? In acelasi exemplu putem inlocui cu succes barbatul cu femeia.
Nu ramane oare nimic care sa ne faca sa tresarim ulterior? Ma intreb oare daca nu cumva obosim. Daca ne risipim? Daca ne epuizam? Avem fiecare ca entitate atat e mult de oferit celorlalti. Si facem asta din plin, de fiecare data crezand ca acolo dam tot. Avem puterea oare de a ne regenera? Mai putem fi capabili de-o emotie si mai mare care s-o detroneze pe anterioara?
.........................
the colours of grey
Dar ce ne facem daca unele ne coplesesc, ne fac sa tremure genunchii chiar si dupa mult timp de la intamplarea lor. Daca nu e asa cum face somnul, sa ajute memoria sa fie selectiva? Sunt unii dintre noi care raman ancorati in trecut si pretuiesc clipe abia dupa ce-au fost scurse. Si iar o experienta capitala pentru ei si iar timp de meditat. Si nu ma refer aici la o viata traita din amintiri. Ma refer la acele pusee, acele varfuri care daca pui degetul inteapa sufeletul oricand. De aici mai departe ne bifurcam, ori ne ungem cu toate alifiile, ori devenim foarte vulnerabili si atenti la detalii, reactionam de cele mai multe ori in situatii sensibile, fara autocontrol. (spunea cineva si la momentul respectiv nu intelegeam "sociologii ajung sa clasifice, sa imparta si sa categoriseasca tot ce intalnesc ").
Licarirea din ochi este sporadica si noi ca vietuitoare suntem pasageri. Dar constiinta?! Dar sufletul?! Dar eu-l?! Pe ele ajungem la un moment dat sa le dam o defragmentare? un refresh? Reusim sa le spalam cu aghiazma s-o luam cu fruntea lina si cu licarirea iar la cutreierat strazile vietii? Reusim sa nu mai comparam prezentul cu trecutul si sa plecam cu pielea de bebelus spre un alt Nou? Si nu ma refer musai la marea trecere ci de la o etapa a existentei la alta. Spre exemplu un barbat are o revelatie pentru restul vietii alaturi de o femeie. Pana la acel moment a zburaTACIT de la o floare la alta si brusc o viata noua, o familie, responsabilitati. Reuseste acest barbat sa se detaseze de ce-a trait, simtit si adulmecat pana la acel moment? In acelasi exemplu putem inlocui cu succes barbatul cu femeia.
Nu ramane oare nimic care sa ne faca sa tresarim ulterior? Ma intreb oare daca nu cumva obosim. Daca ne risipim? Daca ne epuizam? Avem fiecare ca entitate atat e mult de oferit celorlalti. Si facem asta din plin, de fiecare data crezand ca acolo dam tot. Avem puterea oare de a ne regenera? Mai putem fi capabili de-o emotie si mai mare care s-o detroneze pe anterioara?
.........................
the colours of grey
Abonați-vă la:
Postări (Atom)