Infinitul adanc s-a saturat sa tipe
creez ganduri care nu mai seamana cu mine
inca astept ca cineva sa sparga lacatul spre tipat
straturile-s groase si din ce in ce mai multe
putine si firave suflete au fost acolo pregatite
sa sparga ceata, sa sfarme zidurile...
dar oare?! si-a dorit cineva comoara?
daca da, sa ridice o mana sus, pesemne n-am fost acolo s-o vad...mult mai merg... unde m-oi duce?
mama, de ce m-ai nascut in vremea asta?
celelalte lumi mi-au placut mai mult
tolerez, astept , oftez...poate-mi iese sufletul.
tot mai des spleenul seamana cu cerul
colorat de iminenta unei furtuni!
ma linisteste un singur gand,
ca viata asta e si cea mai scurta dintre toate
posibil si cea mai nefericita
suflete..ia-o tu inainte
daca si urmatoare-i la fel
mai stam aici.
Iluzia unei insule
