Auzeam in urma cu doua zile un vecin al mesei mele de pranz, parca afectat personal de-un fapt ce nu-i dadea pace. Femeile poarta cu ele multe sechele, si le poarta toata viata. Recunosc ca purtatoarea de fusta din mine si-a cam intunecat privirea. `Cum isi permite?!` Nu mi-am dorit sa-l mai ascult dar cum era angajat intr-un monolog acerb cu inca doua persoane, am mai auzit ceva de niste momente in viata oricarei femei care raman acolo ca niste molii si rod la sufletul ei pe dinauntru. (exprimare imi apartine)
Apoi am stat ceva vreme in loc, precum taranu` in sapa pe randul de porumb, sa-mi fac introspectia. Reactie fireasca - tipic feminina.
Scheletii din dulap. In ce ma priveste stiu ca le-am dat foc. Acum arunc o privire si vad ca-s acolo. Cred c-am vrut sa scap de ei, stiu c-am vazut si foc...oare ce-am ars? M-oi dumiri eu pe parcurs.
Si ma gasesc holbandu-ma la ei...parca-s translucizi, unu fara o mana, altul cu fata in ceata, unul in pantaloni negri. Cred ca nu i-am hranit. Umbrele acestea transparente au treaba, sunt implicate in activitati isi platesc facturile, spala paharele. Dubios! Ma apropii, ma saluta si isi vad de castravetii din gradina lor. N-am mai fost pe aici de-un an. Molii nu sunt, scheletii mei dispar si ei!
Eu cred ca vecinul mestecator de pilaf era indreptatit de vreo traire. Sunt aproape convinsa ca are si dreptate. Despre scheleti multe s-ar zice, tot ce conteaza e ca nu merita osteneala.
Cel mai sanatatos tratament este administrat cand apare cine trebuie sa-ti rastoarna planeta. Ramai orb, surd, mut si chiar beat. Cand incepi sa-ti simti mainile si picioarele care inca iti sunt aerate, descoperi ca te identifici perfect cu cel de langa tine. Vezi prin ochii lui nuante nestiute, auzi zgomote diferit si vorbesti cu alte cuvinte. Ameteala ramane multa vreme pana n-o mai simti, devine stare naturala. Ti-ai insusit totul. Lumea asta noua pe care o descoperi face parte din tine si tu din ea. Tratamentul are ca si efect uitarea. Nu te detasezi cand vrei, ci cand ai cu ce.
