Traversare

      Auzeam in urma cu doua zile un vecin al mesei mele de pranz, parca afectat personal de-un fapt ce nu-i dadea pace. Femeile poarta cu ele multe sechele, si le poarta toata viata. Recunosc ca purtatoarea de fusta din mine si-a cam intunecat privirea. `Cum isi permite?!` Nu mi-am dorit sa-l mai ascult dar cum era angajat intr-un monolog acerb cu inca doua persoane, am mai auzit ceva de niste momente in viata oricarei femei care raman acolo ca niste molii si rod la sufletul ei pe dinauntru. (exprimare imi apartine)
 Apoi am stat ceva vreme in loc, precum taranu` in sapa pe randul de porumb, sa-mi fac introspectia. Reactie fireasca - tipic feminina.
       Scheletii din dulap. In ce ma priveste stiu ca le-am dat foc. Acum arunc o privire si vad ca-s acolo. Cred c-am vrut sa scap de ei, stiu c-am vazut si foc...oare ce-am ars? M-oi dumiri eu pe parcurs.
Si ma gasesc holbandu-ma la ei...parca-s translucizi, unu fara o mana, altul cu fata in ceata, unul in pantaloni negri. Cred ca nu i-am hranit. Umbrele acestea transparente au treaba, sunt implicate in activitati isi platesc facturile, spala paharele. Dubios! Ma apropii, ma saluta si isi vad de castravetii din gradina lor. N-am mai fost pe aici de-un an. Molii nu sunt, scheletii mei dispar si ei!
      Eu cred ca vecinul mestecator de pilaf era indreptatit de vreo traire. Sunt aproape convinsa ca are si dreptate. Despre scheleti multe s-ar zice, tot ce conteaza e ca nu merita osteneala.

      Cel mai sanatatos tratament este administrat cand apare cine trebuie sa-ti rastoarna planeta. Ramai orb, surd, mut si chiar beat. Cand incepi sa-ti simti mainile si picioarele care inca iti sunt aerate, descoperi ca te identifici perfect cu cel de langa tine. Vezi prin ochii lui nuante nestiute, auzi zgomote diferit si vorbesti cu alte cuvinte. Ameteala ramane multa vreme pana n-o mai simti, devine stare naturala. Ti-ai insusit totul. Lumea asta noua pe care o descoperi face parte din tine si tu din ea. Tratamentul are ca si efect uitarea. Nu te detasezi cand vrei, ci cand ai cu ce.

Stai!

Unde te duci cand vrei sa fugi?
Unde fugi cand vrei sa pleci?
Cum de pleci cand vrei sa alegi?
Cum sa alegi cand tu dispari?
Cand dispari mai vrei sa-ncerci?
Cand incerci mai vrei sa pleci?
Unde pleci cand vrei sa mori?
Cum sa mori cand vrei sa zbori?

Poveste

        Iti pui costumul de pe umeras, adus aseara tarziu de la curatatorie.  Stergi pantofi de praful zilei trecute, uiti cheile de la masina , te intorci (iar o sa-ti mearga rau azi).  Iesi in trafic, esti deja unul dintre ei.  Ziua decurge tabietal cu cateva sedinte, dintre care una interminabil de plictisitoare unde din respect pentru interlocutor desenezi o masinuta pe coltul din dreapta sus al paginii, glume tampe cu colegii, pana vine unul cu trei cute pe mijlocul fruntii, cafea si tras cu urechea la colega care povestea inflacarata ce-a facut Andrei la gradinita ieri. Se termina pragramul cu 15 minute inainte, Radu nu iese la bere ca-i ziua sotiei, lui George inca nu i-au disparul cutele de pe frunte, iei dosarul albastru cu tine zicandu-ti ca poate ai te uiti peste continut asta seara, si asa ajungi direct acasa.  Parchezi incantat ca ai locul liber, trantesti portiera...hai ca n-a fost asa rau nici azi.  Mergi pana la colt, cumperi doua doze reci..."chiar e bine" iti zici. Intri, miroase ciudat...pfff iar n-ai dus gunoiul, dar nu-i bine sa-l duci seara asa ca legi punga la gura, nu desfaci alta, tu nu faci gunoi azi.  Te debarasezi repede de costum si-i faci loc pe fotoliu, de fapt ala-i locul lui cand te dezbraci si mereu zici sa-i gaseti un altul.  Hi..ai pantaloni scurti cu dungute subtiri un soi violet turbat asortat cu nimic pe lumea asta...si vesnicul maiou de sub camasa, sosetele sunt prea departe, raman acolo unde sunt.  Deschizi o bere, sorbi, coltul gurii ajunge natural la lobul urechii.  Si adormi.

       Andrei a desenat copaci la gradinita, Radu a facut cadou sotiei cel mai urat tablou, probabil se asorteaza cu pantalonii tai turbati, George are cutele puse intr-un plan neplacut.  Ba chiar a desenat cu ele un tablou mai frumos pentru sotia lui Radu.  Iar copacii de la gradinita au frunze violet.
Au disparut culorile, acum esti pe scena, porti o masca cu paiete dar asta nu impiedica lumina alba a reflectorului sa-ti intre prin ochi atat de tare incat iti vezi interiorul.  Pfff...ce masinarie, cum merg toate, ca unse - sigur nu cu berea aia rece.  De undeva din piept ceva face valuri, ca atunci cand arunci cu piatra in lac sa faci broscute.  Si cerculetele care nu-si pierd intensitatea ajung pana la degete si tu vezi asta si esti euforic. Nu stii dece te bucuri atata de tare, probabil ca "toate merg bine".  Deodata iti tiuie urechile de-un zgomot cel cunosti, te supara totusi.  Te-ai trezit obosit ca dintr-un sughit prelungit.  Deschizi ochii larg, parca n-ai privit asa limpede niciodata, cate scame ai pe jos!!  Iti privesti detetele de la picioare, vezi cerculetele din interior.  Ajungi la oglinda din baie, in ochi aceleasi cerculete, ochii tai au fost mereu negri?! Nu-i nimic, toate merg bine!

Omagiul - Nebun de Alb

Cu mana stanga iar imi chinui tampla
Sa-mi dea din amintiri prins pe-o naframa,
Ideea de femeie fara culpa
Sa te revad si sa te pun in rama.

Icoana neagra cu tot chipul sters
Aidoma reginei ce ma minte,
Versi lacrimi ceruite ca un vers
Si iar te uit si iar mi-e dor de tine.

Tu stai ascunsa-n gara verii mele
Acolo plangi tacuta langa masa,
Nu te sfarsi regina umbrei mele
Am sa te caut mai apoi de viata.

*Si te iubesc cu mila si cu groaza
  Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
  Ca un nebun de alb ce captureaza
  Regina neagra, pentru vesnicie.

 Emeric Imre - Nebun de alb

Palarii

Cerul - palaria tuturor
Ciuperca - palaria ei
Covorul - palaria dusumelei
Carapacea - palaria broastei
Frunza - palaria gazei
Copacul - palaria tarinei
Ploaia -  palaria umbrelei
Trupul  - palaria sufletului
Tu - palaria mea.

La Pasti

     de George Topârceanu


    Astăzi în sufragerie
    Dormitau pe-o farfurie,
    Necăjite si mânjite,
    Zece ouă înrosite.
   Un ou alb, abia ouat,
   Cu mirare le-a-ntrebat:
   - Ce vă este, frătioare,
   - Ce vă doare?
    Nu vă ninge, nu vă plouă,
    Stati gătite-n haină nouă,
    Parcă, Dumnezeu mă ierte,
     N-ati fi ouă…
  - Suntem fierte!
    Zise-un ou rotund si fraise
    Lânga pasca cu orez.
    Si schimbindu-si brusc alura,
    Toate-au început cu gura:
   - Pân’la urmă tot nu scap!
   - Ne găteste de paradă.
   - Ne ciocneste cap în cap
    Si ne zvârle coaja-n stradă…
   - Ce rusine!
   - Ce dezastru!
   - Preferam să fiu omletă!
   - Eu, de m-ar fi dat la closcă,
    As fi scos un pui albastru…
   - Si eu unul violet…
   - Eu, mai bine-ar fi să tac:
    Asa galben sunt, că-mi vine
    Să-mi închipui că pe mine
    M-a ouat un cozonac!…

Perceptie

Cum e cand cantaresti suflare si materia intreaga in jur te copleseste? Cum e sa porti
o mare carapace protectoare ?
Mananci, respiri, transpiri si intinzi mana sub forma de salut colegului din dreapta ta.

Pasesti furis, zambesti in coltul gurii, dispari, te intorci, te intrebi "de ce?"
In complicatu-i calcul,
Patina timpului nu-ti simte pasul.

Tot luciul apei se zbate-n ochiul tau si briza iti mangaie obrazul,
Privesti adanc, imi tulburi fluturii din pantec.
Inchid ochii si-i deschid cu teama...suflet langa mine.

De amuzament..."Farsa zilei de 5 ianuarie!"

     In metrou de dimineata cu bluza in anchior, pullover cu blanita si hainuta. Salul infasurat de doua ori dupa gat cu colturile incrucisate prinse de bretelele sutienului, nu cumva sa raman cu pieptul in vant. Stransoarea hainelor ma face sa ma simt copil, ca atunci cand ma infasura mama …sa nu cumva sa racesc, friguroasa fiind.
     Pe peronul de la unirii, un domn prezentabil, bire aranjat la prima scanare. De la gat in sus- splendoare. Parul negru, lungut pana la umeri, ochii- un verde inchis, sprancene groase arcuite si spre coada se subtiau. Barbia ferma si buzele conturate sa atinga perfectiunea. Usor neglijat , probabil nebarbierit de 2 zile…in ansamblu, un Dorian Gray.
Normal ca la asa exemplar ochii mei aveau o singura traiectorie…cam ca tampa...dar ce conteaza, macar merita. Isi indreapta privirea, verdele era parca mai intens, ma fastacesc, doar sunt femeie. Incerc sa fixez bara de la metrou caci deja m-a vazut ca ma uit ca la piese de muzeu.
La coborare folosesc coada ochiului pentru a cauta minunea in locul unde stiam ca este. Era acolo. Coboara ..cobor. Isi pune haina, pana si gesturile erau marete. In clipa urmatoare - se taie respiratia.
Pe mana stralucea o mare verigheta aurie.

Incearca s-o gasesti!

Ce e dragostea?
Rasaritul soarelui in varf de munte
O noua culoare in curcubeu
Neastampar, dorinta de-a cunoaste.

Ce e dragostea?
Intreba sticletele, raul si floarea
Fara traseu, mergi inainte
Fara porti, aceasta e calea.

Ce e dragostea?
O fereastra spre iluzie
Deschide-o, priveste cu inima
Fara frica, n-ai sa cazi!

Dragostea …
Ca tot ce-i frumos, nu se explica
Un refugiu, lacasul unui visator
Un posibil cantaret, poet fara replica.

Si in cele din urma…
Ajungi sa intelegi cum de iubesti!
Nu mai ai timp sa cauti inceputul
Acum e momentul…incearca s-o gasesti.

Cei "intunecati"...

Siluete filiforme ce-n balans isi misca ritmul
Sora si frate au mare si vantul
Au mama amagiea si tata turbarea

Sunt multi, sunt printre noi
Si par tristi de la distanta
Dar cand te apropii si vezi ochii
Ramai cu hau in loc de gand

Si te infiori si te framanti
De parca a fost divin ce te-a atins
Privesti oglinda, nu te vezi
Si ochii sunt de-un negru pal
Doar o iluzie a ce-ai fost

nu-i privi in ochi pe cei intunecati

Forgive Me, I Am Not Satan, I Am Mary Just Like You

Dor!?

Dor? Mi dor! Ti dor?

Mi dor sa tac.
Mi dor de-o banca uda noaptea-n parc.
Mi dor de-o runa aruncata-n lac
Ti dor de-un fir de par lipit cu ceara
Ti dor de-o rana sa te doara
Ti dor? Zboara!

Emotii in trecerea anilor...

          Ziceam mai jos undeva de bagaj de valori, de cutie, de moral, de etic si de completarea tuturor cu experienta. Ce-i drept nu toate experientele noastre sunt placute, dar si din cele mai putin placute invatam cate ceva.
         Dar ce ne facem daca unele ne coplesesc, ne fac sa tremure genunchii chiar si dupa mult timp de la intamplarea lor. Daca nu e asa cum face somnul, sa ajute memoria sa fie selectiva? Sunt unii dintre noi care raman ancorati in trecut si pretuiesc clipe abia dupa ce-au fost scurse. Si iar o experienta capitala pentru ei si iar timp de meditat. Si nu ma refer aici la o viata traita din amintiri. Ma refer la acele pusee, acele varfuri care daca pui degetul inteapa sufeletul oricand. De aici mai departe ne bifurcam, ori ne ungem cu toate alifiile, ori devenim foarte vulnerabili si atenti la detalii, reactionam de cele mai multe ori in situatii sensibile, fara autocontrol. (spunea cineva si la momentul respectiv nu intelegeam "sociologii ajung sa clasifice, sa imparta si sa categoriseasca tot ce intalnesc ").

        Licarirea din ochi este sporadica si noi ca vietuitoare suntem pasageri. Dar constiinta?! Dar sufletul?! Dar eu-l?! Pe ele ajungem la un moment dat sa le dam o defragmentare? un refresh? Reusim sa le spalam cu aghiazma s-o luam cu fruntea lina si cu licarirea iar la cutreierat strazile vietii? Reusim sa nu mai comparam prezentul cu trecutul si sa plecam cu pielea de bebelus spre un alt Nou? Si nu ma refer musai la marea trecere ci de la o etapa a existentei la alta.  Spre exemplu un barbat are o revelatie pentru restul vietii alaturi de o femeie. Pana la acel moment a zburaTACIT de la o floare la alta si brusc o viata noua, o familie, responsabilitati. Reuseste acest barbat sa se detaseze de ce-a trait, simtit si adulmecat pana la acel moment? In acelasi exemplu putem inlocui cu succes barbatul cu femeia.
        Nu ramane oare nimic care sa ne faca sa tresarim ulterior?  Ma intreb oare daca nu cumva obosim. Daca ne risipim? Daca ne epuizam? Avem fiecare ca entitate atat e mult de oferit celorlalti. Si facem asta din plin, de fiecare data crezand ca acolo dam tot. Avem puterea oare de a ne regenera? Mai putem fi capabili de-o emotie si mai mare care s-o detroneze pe anterioara?

.........................

the colours of grey

O viata-n vis

Infinitul adanc s-a saturat sa tipe
creez ganduri care nu mai seamana cu mine
inca astept ca cineva sa sparga lacatul spre tipat
straturile-s groase si din ce in ce mai multe
putine si firave suflete au fost acolo pregatite
 sa sparga ceata, sa sfarme zidurile...
dar oare?! si-a dorit cineva comoara?
daca da, sa ridice o mana sus, pesemne n-am fost acolo s-o vad...mult mai merg... unde m-oi duce?
mama, de ce m-ai nascut in vremea asta?
celelalte lumi mi-au placut mai mult
tolerez, astept , oftez...poate-mi iese sufletul.
tot mai des spleenul seamana cu cerul
colorat de iminenta unei furtuni!
ma linisteste un singur gand,
ca viata asta e si cea mai scurta dintre toate
posibil si cea mai nefericita
suflete..ia-o tu inainte
daca si urmatoare-i la fel
mai stam aici.

Iluzia unei insule

Semanam...Diferim...

Chestiuni sanatoase ziceam, nu? Hi! Pentru cine? Pentru mine, pentru normalitatea mea? Si uite un subiect demn de bagat in seama. Semanam unii cu altii, dar ce ne face diferiti? "Cate bordeie , atatea obiceie." Se prea poate sa inceapa din copilarie. Plecam la pachet din casa mamei de cele mai mlte ori cu o lenjerie de pat , o perna, o icoana si cu cateva sfaturi (un bagaj de valori) pe care nu le constientizam ca exista -ca scrise pe-o hartie, sunt inchise intr-o cutie, numita pe-o parte "moral" si pe cealalta parte "etic",cutie ce sta bagata intr-un colt al constiintei fiecaruia. Restul de completeaza cu experienta.


Plecam cu normalitatea noastra. Vedem un punker , ne amuza....are creasta rosie cu verde si ne spunem "asta-i dus, un ciudat". E oare? N-o avea si el normalitatea lui? Experienta de pana acum imi intareste convingerea in fiecare zi ca suntem diferiti cu nevoi speciale, ii acceptam sau nu pe ceilalti, ii toleram sau nu, dar intotdeauna invatam unii de la altii. Suntem subiectivi si filtram tot prin ceea ce credem noi ca este demn, corect, moral, normal.

Facem judecati de valoare...dar nu noi suntem cei incuiati oare? De ce sa nu-i luam pe ceilalti ca entitati si sa-i respectam tocmai pentru ca sunt altfel si au puterea si curajul sa fie asa. De ce magazinele cu fuste pentru barbati sunt "decadente"? Cumva stim noi ca doar femeile poarta fuste! De ce daca ai implinit o varsta esti intrebat de cunostinte daca te-ai casatorit? Stim noi cumva ca este o varsta propice pentru asta? Dar vai, toti prienii tai au relatii stabile, si mai mult- unii sunt casatoriti si ca sa mai urc o teapta , altii au chiar si copii. Te uiti la ei, nu esti asa....si-ti bate constrangerea sociala la usa si parca te simti deja vinovat ca nu esti ca ei.

Ca o aprofundare la cele spuse mai sus:

M-am tot gandit de vreo 2 ani la un tatuaj. Trebuia gandit bine, mi-am zis trebuie sa fie ceva care sa ma completeze, m-am uitat atent pe langa mine si pe mine, poate imi lipseste ceva!...simteam nevoia de completare...si mai ales trebuie sa fiu eu impacata cu mine si la 65 de ani cu adaugirea din tinerete. Deci ce anume? Si mai ales unde anume? Nu vreau sa ma confrunt cu "ce zice lumea" pentru ca sunt pacifista....deci unde?

Am gasit acum o luna si ce anume imi lipseste si unde trebuie sa stea. Acum trebuie sa-mi definesc desenul si sa ma obisnuiesc cu ideea. Am discutat cu subiecti de dragul studiului stiintific si am avut placerea sa descopar opinii comune dar si diferite...cum ar fi "De ce sa-l faci intr-un loc unde sa nu se vada?" raspund , "pentru ca-l fac pentru mine - nu pentru planeta ...eu il simt si acum cand nu este, si stiu ca trebuie sa fie acolo" Multa nedumerie.


Nu instig la razvratire, nici la obedienta normelor sociale cu ochelari de cal, ci la o cale de mijloc. De ce scriu asta? Pentru ca pot si pentru ca si eu la randu-mi am invatat din experienta si de la oameni tare dragi mie.

It was written

De ce?

 De ce? De ce, ce? "Spune-mi de ce-i toamna....si frunza de ce pica?" E...cum asa?! E vara dragilor, una sufocanta chiar. Aveti aer conditionat? Bun, atunci putem continua. Bunicii nostri n-aveau aer...si-au continuat. Sa se opreasca aerul conditionat!

De de Rosu?  De ce Negru? De ce iele? De toate adunate. De ce scriu oamenii pe blog? De ce nu scriem cu creionul pe hartie? "Ce, sunteti impotriva evolutiei?" striga o crizata din penultimul rand, parca o si vad blonda cu zulufi si bluza portocalie. Simpatica ea in felul ei.  Si totusi, suntem din ce in ce mai singuri? Iesim greu din casa? Comunicam verbal mai greu decat in scris? Se prea poate. Asta-mi aduce aminte de-un mail de circula in disperarea propagandei....unul de zicea ca incurcam cifrele, ne detasam greu de munca la birou...si ca scriem pinul de la card la cuptorul cu microunde. Asta-i nimic, intru deunazi cu o duduie in lift si era putin agitata, se inghesuie sa inchida usa si cand sa apese pe butot dezorientare maxima...si crispata ma intreaba "in ce data suntem azi?" si i-am raspuns "coboram impreuna la parter". Oare si ea avea blog? Ce atatea intrebari si de ce-uri? O cunostinta mi-ar raspunde "de flori de mar...fireste in varf de plop"

Gata trecem de varsta de 3 ani, revenim cu chestiuni sanatoase.